Scriem „nu fi”, cu un singur „i”, când formulăm un imperativ negativ: „Nu fi neatent!”. În schimb, „să nu fii” are doi „i”, deoarece este conjunctiv prezent la persoana a doua: „Este important să nu fii neatent”. Forma „nu fii” fără „să” este greșită dacă intenția este un ordin direct. Diferența nu vine din negație, ci din modul verbal. Pentru o instrucțiune, identifică dacă vorbitorul interzice direct un comportament sau descrie o condiție, o dorință ori o posibilitate introdusă prin „să”.
Ordinul direct folosește „nu fi”
„Nu fi grăbit!” se adresează unei singure persoane și îi cere să evite o stare. Imperativul negativ se construiește cu „nu” și infinitivul verbului: „a fi” devine „nu fi”. Al doilea „i” nu apare.
La plural spunem „Nu fiți grăbiți!”. Persoana și acordul se schimbă. Într-un set de instrucțiuni, nu amesteca singularul familiar cu pluralul de politețe fără o decizie editorială.
Conjunctivul păstrează doi „i”
În „Vreau să nu fii dezamăgit”, secvența „să fii” este conjunctiv prezent, persoana a doua singular. Negația se introduce între „să” și verb, fără să elimine vreo literă. Aceeași formă apare în „Sper să fii pregătit”.
Construcția poate depinde de un verb sau de o expresie impersonală: „Este posibil să nu fii acasă”. Nu exprimă neapărat o poruncă, chiar dacă enunțul influențează decizia interlocutorului.
Două forme în aceeași recomandare
„Nu fi rigid; încearcă să fii consecvent” conține corect ambele grafii. Prima parte este un îndemn negativ, iar a doua exprimă obiectivul după verbul „încearcă”. Punctuația și raportul dintre propoziții fac diferența ușor de urmărit.
Un test este eliminarea verbului introductiv. Dacă rămâne un ordin autonom — „Nu fi rigid!” — alegi un singur „i”. Dacă „să” este necesar pentru construcție, forma persoanei a doua este „fii”.
Tonul instrucțiunilor
O serie de comenzi negative poate suna acuzator: „Nu fi lent. Nu fi neglijent.” Într-un ghid, formulează comportamentul dorit: „Verifică datele înainte de trimitere”. Mesajul devine mai concret și mai ușor de aplicat.
Există situații în care interdicția este necesară, mai ales pentru siguranță. Atunci precizează acțiunea, riscul și alternativa permisă. Corectitudinea formei verbale nu înlocuiește conținutul operațional.
Revizia automată are limite
Un corector care schimbă orice „nu fii” în „nu fi” ar strica enunțul „Sper să nu fii obosit”. Caută secvența împreună cu „să” și cu verbul regent. Clasificarea trebuie făcută înaintea înlocuirii.
Păstrează exemple cu imperativ și conjunctiv în testele editoriale. După o actualizare, verifică dacă instrumentul semnalează forma fără a aplica singur o regulă nepotrivită contextului.
În materialele pentru copii, ilustrează contrastul prin acțiuni observabile: „Nu fi zgomotos” poate deveni „Vorbește încet în bibliotecă”. Forma afirmativă indică exact comportamentul dorit. Păstrează interdicția directă pentru acțiuni care nu au o alternativă sigură sau permisă.
În dialog, semnul exclamării intensifică tonul, dar nu schimbă numărul de litere. Un punct poate fi suficient într-o instrucțiune calmă.
Recitește întotdeauna propoziția completă înaintea corecturii.
Concluzie
Folosește „nu fi” pentru imperativul negativ și „să nu fii” pentru conjunctivul prezent adresat lui „tu”. Identificarea modului verbal rezolvă dilema și previne corectările automate greșite. Confirmă modul verbal înainte de modificare.
